Derby de Oltenia: Pandurii – CS U Craiova, de la ora 20:30

Derby de Oltenia: Pandurii - CS U Craiova, de la ora 20:30
  • Publicat:
  • Actualizat:

Reînnodarea tradiției derby-urilor de Oltenia în Liga 1 regăsește Pandurii cu zece ani de vechime pe prima scenă, iar Craiova din postură de nou-promovată. În acest deceniu, gorjenii au supraviețuit în primul eșalon și datorită unor subterfugii, iar Craiova își regăsește identitatea după ce dispăruse din fotbal și revenise sub forma a două entități.

  • Pandurii Târgu Jiu – CS Universitatea Craiova, meci contând pentru etapa a 18-a a Ligii 1, se joacă luni seară, de la ora 20:30, pe stadionul Municipal „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu. Gazdele sunt în acest moment pe locul 12, iar oaspeții pe poziția a 6-a a Ligii 1.

În seara aceasta, de la 20:30, Pandurii își întâlnește antrenorul care a promovat-o în 2005, Emil Săndoi, dar și un alt tehnician care a pregătit-o în această decadă la nivel înalt. Sub comanda lui „Sorinaccio”, Pandurii retrograda însă acum cinci ani, fiind resuscitată abia prin „joncțiunea” cu Internațional Curtea de Argeș. Ca valoare virtuală a lotului, Pandurii ar fi în Top 5 în Liga 1, cel puțin la același nivel cu CS Universitatea Craiova, dar parcursul modest din tur a adus-o aproape de locurile retrogradabile.

În tur, pe „Ion Oblemenco”, a fost 1-1, cu Shalaj prim marcator, iar renegatul Curelea egalând pe final. Cele două formații s-au mai întâlnit într-un amical la Severin, în toamna trecută, câștigat de trupa din Bănie cu 3-0, cu dubla lui Herghelegiu și reușita celuilalt indezirabil, Ferfelea. De asemenea, echipa-satelit a gorjenilor a fost zdrobită într-un joc-școală la Craiova, scor 11-0.

„Alb-albaștrii” revin pe stadionul pe care au disputat primul meci oficial de la revenirea în fotbal, în toamna lui 2013, în Cupa României, Pandurii II – CS Universitatea terminându-se 1-6. Doar doi jucători actuali au fost în lotul Craiovei și atunci, Brac și Sin.

Cârțu: „Dacă vom avea atitudine de vacanță, pierdem”

Emil Săndoi spune că atuurile gazdelor ar fi lotul valoros, dorința mare de a ieși din zona periculoasă și faptul că au jucat deja un meci oficial: „Pandurii vor juca pe viață și pe moarte, dată fiind situația lor din clasament. Ei pornesc cu un mic avantaj, faptul că au disputat deja un meci oficial, contra lui Dinamo în Cupa Ligii, în vreme ce pentru noi va fi prima partidă oficială după trei luni. Totuși, ei au câteva absențe importante, în timp ce noi avem aproape tot lotul valid. Din punct de vedere al valorii individuale a jucătorilor, Pandurii ar trebui să ocupe un loc mult mai bun. Venirea lui Pintilii contează foarte mult în linia mediană”.

Sorin Cârțu speră ca jucătorii săi să se conecteze rapid la importanța meciurilor oficiale: „Pandurii formează o echipă bună, diferită față de cea din turul campionatului. Mă aștept la un meci foarte greu. Șansa noastră pentru a obține un rezultat bun este să intrăm bine în ritm, în intensitatea jocurilor oficiale. Dacă vom avea o atitudine de vacanță, vom fi învinși”.

Absențe importante la gorjeni

Pandurii excelează la nivel liniei mediane, unde sunt jucători cu tehnică foarte bună precum Pintilii, Eric, Anton, Răduț, Buleică, Brata și Nistor sau viteziști ca Shalaj sau Nicoară. De altfel, fiul selecționerului recunoaște că mijlocul este punctul forte al trupei sale: „E clar că la nivelul mijlocului este foarte multă calitate, mă bucur că am în componența echipei jucători cu un astfel de nivel”.

Totodată, cei doi atacanți au gorjenilor, internaționalul lituanian Matulevicius și jucătorul crescut în Bănie și dorit de Steaua, Mihai Roman, sunt puternici și speculativi. Din păcate pentru ei, gorjenii se confruntă cu probleme de lot pentru partida din seara aceasta. Răduț, Nistor și Matulevicius sunt suspendați, Erico, Elton și Paraskevas nu sunt încă recuperați, iar după accidentarea gravă de acum un an, Eric de Oliveira nu poate juca un meci întreg, el urmând să intre probabil pe final, la fel ca în meciul din Cupa Ligii, cu Dinamo.

În defensivă, în locul cuplului sudat inclusiv în meciuri de Europa League, Erico de Silva-Paraskevas, vor evolua nou-veniții Vasilijevic și Cordoș. Ultimul a fost disponibilizat recent de Dinamo, iar sârbul a fost adus de la OFK Belgrad, unde a fost monitorizat și de Craiova, inclusiv în acel amical disputat în toamnă, primul meci cu duetul Cârțu-Săndoi pe bancă.

Iordănescu jr.: „Craiova e periculoasă pe contraatac”

Edi Iordănescu l-a înlocuit în iarna aceasta pe Petre Grigoraș pe banca echipei Pandurii, iar la debut, cu Dinamo, în Cupa Ligii, gorjenii au prestat un joc bun, consistent. Stafful gojenilor a studiat jocul Craiovei chiar la fața locului, în meciurile din Antalya, iar concluzia lui Iordănescu junior este că forța Universității rezultă dintr-un joc colectiv bun, arma principală fiind contraatacul. „Este un joc de la care avem așteptări mari, împotriva unei echipe pe care o respect foarte mult. Am văzut-o în trei meciuri în Antalya, dar și în tur. Nu au transferat mulți jucători, dar s-au întărit ca forță a grupului, iar grupul primează în fața individualităților. Vom avea în față un adversar motivat, agresiv și organizat. Sunt foarte periculoși pe contraatac și au jucători de valoare, nu degeaba sunt pe locul 6. Au servanți buni, în special Brandan, care are pasă decisivă bună, în față Bawab și Rocha sunt jucători imprevizibili, iar Băluță este un jucător rapid. Banca tehnică este foarte competentă, cu mare experiență. Ne propunem să câștigăm, vom bloca punctele lor forte și căutăm să avem controlul asupra jocului. Va fi și un joc al orgoliilor” a spus fiul selecționerului României.

Președintele gorjenilor, Eugen Pârvulescu, a prefațat derby-ul Olteniei: „Important este să nu pierdem cu Craiova, deși avem nevoie mare de puncte. Este un derby al Olteniei, ne-am spionat reciproc în Antalya. Arată bine Universitatea Craiova, este revelația acestui capionat, are pe bancă doi tehnicieni foarte valoroși, cu multă experiență. Dar și noi avem jucători foarte valoroși, în special Pintilii și Eric sunt transferuri extrem de importante”.

Nu se mai vând bilete după ora 18

Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a scos de ieri la vânzare biletele pentru meciul din seara aceasta. Organizatorii se așteaptă la o cerere foarte mare, iar casa de bilete va fi deschisă între orele 9-18. Prețurile biletelor sunt: 5 lei la peluze, 10 lei la Tribuna I și II, 15 lei la tribuna 0 și 30 lei la sectorul VIP.

Emil Săndoi crede că publicul de la Târgu Jiu va fi de partea echipei care va impresiona prin joc: „Mi-aș dori ca spectatorii să fie de partea noastră, dar cred că vor aprecia echipa care va juca mai bine”. De asemenea, fundașul dreapta al gazdelor, Ungurușan, are emoții în privința preferatei spectatorilor la meciul de astăzi. „Este derby-ul Olteniei, va fi un meci încrâncenat, dar sper să luăm cele 3 puncte, pentru clasament și încrederea noastră. Sper ca fanii să ne susțină pe noi, fiindcă am înțeles că mulți dintre locuitorii Târgu Jiului țin cu Craiova. Bine, într-un fel este și normal, este echipă veche, de mare tradiție, dar prin jocul nostru sper să-i facem pe fani să ne susțină pe noi” a spus Bogdan Ungurușan, care a împlinit recent 32 de ani.


Pandurii Târgu Jiu – CS Universitatea Craiova
Stadion: „Tudor Vladimirescu”, ora 20.30 (Digisport 1, Look TV)

echipe probabile:

Pandurii: Gliwa – Ungurușan, Vasilijevic, Cordoș, Momcilovic – Anton, Pintilii – Buleică, Shalaj, Nicoară – M. Roman. Antrenor: Eduard Iordănescu. Rezerve: Stanca – Eric, Pleașcă, Grecu, Mrzljak, Shamsin, Brata.

Craiova: Bălgrădean – Dumitraș, Frăsinescu, Acka, Vătăjelu – Târnăcop, Madson, Brandan, Mateiu – Nuno Rocha, Bawab. Antrenori: Sorin Cârțu, Emil Săndoi. Rezerve: Straton –  Briceag, Herghelegiu, Băluță, Kay, Varga, Ivan.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×